Anumite mici broaște tropicale nu posedă nici ureche medie și nici timpan, dar pot auzi prin intermediul gurii, conform unui studiu publicat recent, publicat de AFP și citat de Agerpres.
Broasca de Seychelle a lui Gardiner (Sooglossus gardineri) trăiește în pădurile tropicale din arhipelagul Seychelle, fiind o specie endemică acestui arhipelag format din 115 de mici insule situate în Oceanul Indian, la nord de Madagascar.
Majoritatea broaștele posedă urechea medie – partea aparatului auditiv din care face parte timpanul – la exteriorul capului. Timpanul vibrează sub influența undelor sonore, conducând aceste vibrații prin urechea internă spre creier unde sunt decodificate.
Acesta nu este însă și cazul broscuțelor de Seychelle, care nu au mai mult de 1 centimetru lungime, aproximativ mărimea unei piuneze.
Oamenii de știință credeau până recent că aceste animale sunt surde. Conform studiului, nici plămânii și nici musculatura micuțelor broaște nu participă la transmiterea sunetului către urechea internă. În schimb, cercetătorii au observat că gura acestor broaște funcționează ca un amplificator al frecvențelor sunetelor emise de celelalte broaște. Întregul sistem este ajutat și de o mică membrană situată între gură și urechea internă.
„Îmbinarea dintre cavitatea bucală care amplifică semnalul și conductivitatea oaselor le permite broscuțelor lui Gardiner să perceapă eficient sunetele, fără a avea nevoie de ureche medie”, explică Renaud Boistel de la Universitatea din Poitiers, Franța.
„Noi demonstrăm că existența unei urechi medii nu constituie o condiție necesară pentru a auzi”, concluzionează studiul.AGERPRES/(AS – Editor: Codruț Bălu)